Unde sunt? …

S-ar putea spune ca depresia este o boala la moda. Nu vreau sa sune peiorativ, doar ca este atât de des întâlnita în societatea contemporana încât creeaza impresia ca toata lumea intra în depresie ca si cum ar vrea sa respecte un ritual general valabil.

Nu cred sa existe om care sa nu fi fost niciodata deprimat, fie ca la unii depresia s-a manifestat mai puternic si la altii a fost doar o tristete de moment. Unii dintre noi sunt mai puternici si gasesc imediat în ei însisi sau în jurul lor motive pentru a se ridica si a merge cu capul sus mai departe. Altii se lasa coplesiti de probleme si nu mai au puterea de a întoarce cheita care îi pune în miscare. Este o lege a firii, un soi de lupta pentru supravietuire, un gen de instinct de conservare care difera ca intensitate dar care rezida în fiecare din noi.

Depresia este un aspect care, desi ne este foarte cunoscut, ne este aproape imposibil de înteles când se manifesta la altcineva. Suna ambiguu, suna ciudat dar asa este.

Nu poti sa atingi o stare,nu poti sa o descrii, nu poti sa o exprimi…asa cum nu pot eu acum.Toate momentele cand te uiti in oglinda si iti juri sa fii altfel, mai bun, mai curajos. Cand iti interzici sa pierzi cu un aer definitiv de parca a pierde este cel mai rau lucru. Sentimentul ca esti complet golit, pustiu, un vid surd pe care il umpli cu zgomote, orice zgomote numai sa acoperi tacerea.
..Nu, asta nu e depresie, e una dintre senzatiile cele mai vii ca exist; atata timp cat ma pot privi pe mine insami in ochi. E vorba despre lucruri simple pe care nu mi le recunosc…
Un sentiment de indepartare de tot, ma urmareste,undeva unde sa nu mai stie nimeni nimic de mine. Nu se incadreaza nicaieri, nici la curaj, nici ca lasitate, e sinceritatea de care fac eu atata caz (nu suport mincinosii si ipocritii, ii simt, (probabil de asta ma apropii de asa putini oameni)…
Poate sunt inca un copil imatur si trebuie sa ma descurc singura ca sa ma crediteze unii, am s-o fac si p-asta, dar eu nu am nevoie sa-mi demostrez ca pot. Intodeauna am stiut in sinea mea de ce sunt capabila si am fost cea mai activa si sincera „majoreta” a mea. Pe de alta parte, poate sunt mai matura un pic decat ar trebui sa fiu la varsta mea. Poate ca Nichita o spunea mai bine: „Nu ma realizez deplin niciodata,/pentru ca/am o idee din ce în ce mai buna/despre viata.”

Am obosit ca toata lumea sa aibe asteptari prea mari de la mine. Toata lumea se asteapta sa fac ceva. Sa se schimbe ceva. Mereu sa reusesc. Da! Reusesc! Dar mai si gresesc. Si am obosit si sa inteleg partea cu iubirea. Era mai simplu cand nu credeam in ea. Acum ma lupt cu mine, nu sa cred in ea,ci sa o inteleg inainte de a crede in ea. Toata lumea ma iubeste,si eu trebuie sa iubesc pe toata lumea. Dar nu mai pot si nici nu mai vreau. What’s the point? Pana la urma tot ajungi ca cei din jurul tau sa te dezamageasca.Nu pot sa le raman alaturi la bine si la greu,stiind ca intr-o buna zi ma vor dezamagi oricum,dar fara sa ii iubesc? Cu atat mai mult cu cat am obosit si sa inteleg de ce cei care iti spun ca te iubesc, te si ranesc cel mai tare!
Nu stiu unde sunt. Cine sunt. Nu ma recunosc si nu ma plac. Nu ma regasesc. Dar stiu ca nu sunt cea care am fost,dar nici cea care voi deveni.

Anunțuri

~ de devillish pe Septembrie 22, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: